Normele de aplicare a Programului „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE”, publicate în Monitorul Oficial

HG nr.766/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, precum și a Schemei de ajutor de minimis aferente Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“ a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 845 din 15 septembrie 2020. Actul normativ reglementează condițiile de acordare, monitorizare a garanțiilor de stat, soluționarea cererilor de plată aferente acestora, stabilirea regulilor de gestionare a plafoanelor anuale pentru finanțatorii participanți în program, stabilirea caracteristicilor finanțărilor și costurilor aferente, a activităților eligibile a fi finanțate în cadrul programului, a criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii eligibili și societățile de leasing financiar participante în program, precum și modalitatea de acordare a subvențiilor acordate prin intermediul schemei de ajutor de minimis asociată acestui program.

Costul total al finanțărilor acordate în cadrul Programului se compune din rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de maximum 3,5 % pe an pentru finanțările de tip leasing financiar acordate în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b). Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de către finanțator în toate etapele finanțării. Marja nu include comisionul de administrare, comisionul de risc, precum și taxele aferente operațiunilor conexe activității de finantare (de exemplu: taxe notariale, costurile legate de evaluare și înregistrarea si publicitatea garanțiilor etc.). Pentru toate categoriile de finanțări acordate în cadrul programului nu se percepe comision de rambursare anticipată.

Costurile de garantare pentru finanțările de tip leasing financiar acordate în cadrul Programului se compun din:

▪ comisionul de administrare datorat FNGCIMM de către beneficiarul programului;

▪ comisionul de risc datorat Ministerului Finanțelor Publice (MFP) de către beneficiarul programului.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.