Executivul a aprobat aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, informează Ministerul Finanțelor Publice (MFP), într-un comunicat. Totodată, Executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență.
Astfel, până la 25 decembrie 2020, organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităților fiscale oferite corespunzător situației lor fiscale. „Beneficiari ai facilității de eșalonare simplificată sunt toți contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală și care nu înregistrează obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal”, precizează MFP.
Potrivit reprezentanților ministerului de resort, „această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susținerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflați în dificultate generată de lipsa de lichidități financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar, pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe și periodice la bugetul general consolidat”.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.